Să vă expuneţi pielea? Nu mai staţi pe gânduri!

expunerea pielii in psoriazis

Cum să fiţi mai puţin complexaţi şă să vă bucuraţi pe deplin de viaţă

Unul dintre cele mai dificile aspecte ale vieţii cu psoriazis este acceptarea aspectului pielii. Acest lucru poate afecta imaginea de sine şi felul în care vă percep ceilalţi. Chiar dacă este normal să vă simţiţi complexaţi din cauza aspectului pielii, vestea bună este că există strategii pe care le puteţi aplica pentru a vă simţi mai bine şi a face lucrurile pe care vi le doriţi.

Concentraţi-vă pe aspectele pozitive

Probabilitatea este mai mare să vă îngrijoreze aspectul pielii atunci când nu sunteţi mulţumiţi de dumneavoastră din alte privinţe.

Probabilitatea este mai mare să vă îngrijoreze aspectul pielii atunci când nu sunteţi mulţumiţi de dumneavoastră din alte privinţe.

viata cu psoriazis

Consolidarea stimei de sine vă poate ajuta cu adevărat. Dacă doriţi să vă simţiţi bine în propria piele, aveţi aici şapte metode de întărire a încrederii de sine:

  • Faceţi o listă cu toate trăsăturile dumneavoastră pozitive. Notaţi toate lucrurile care vă plac la dumneavoastră – sunteţi o persoană atentă, un bun ascultător, aveţi creativitate, imaginaţie – şi, de fiecare dată când sunteţi deprimaţi, recitiţi lista.
  • Aveţi grijă de fizicul dumneavoastră. Asiguraţi-vă că mâncaţi sănătos, că vă odihniţi suficient şi că faceţi exerciţii fizice în mod regulat.
  • Planificaţi activităţile care vă fac plăcere. Alocaţi timp în fiecare săptămână pentru dumneavoastră înşivă. Citiţi o carte bună, mergeţi la film sau petreceţi timp cu prietenii apropiaţi şi familia. Dacă alocaţi timp pentru activităţile care vă fac plăcere, vă vei face mai puţine griji despre aspectul dvs. şi starea dvs. de spirit se va îmbunătăţi în mod natural.
  • Nu refuzaţi invitaţiile la evenimente sociale. Nu are rost să staţi singuri acasă doar pentru că nu vă place aspectul pielii dvs. Cu cât sunteţi mai retraşi, cu atât mai dificil va fi să aveţi o viaţă normală şi, veţi respinge şansele de a primi sprijin şi de a vă distra.
  • Concentraţi-vă pe părţile dumneavoastră bune. De fiecare dată când vă gândiţi la o parte a corpului dvs. care nu vă place – îndepărtaţi gândurile negative încercând să vă reamintiţi micile îmbunătăţiri şi, de asemenea, lucrurile care vă plac – ochii, părul, picioarele, vocea ş.a.m.d.
  • Petreceţi timp cu oamenii care vă plac – persoanele care vă apreciază şi vă fac să vă simţiţi bine.
  • Încercaţi lucruri noi. Încercaţi câteva reţete noi, alăturaţi-vă unui club de carte sau film sau exploraţi interese noi care vă vor aduce în contact cu alţi oameni şi vă vor ajuta să atingeţi un obiectiv nou.

Urmăriţi progresul

Este uşor să vă gândiţi doar la lucrurile negative şi să pierdeţi din vedere îmbunătăţirile pe care le-aţi făcut deja. Astfel, păstrarea unui „jurnal al simptomelor” şi, de asemenea, efectuarea de fotografii noi vă poate ajuta. Puteţi acorda punctaje simptomelor (fizice şi emoţionale) de la 1 la 10 (de la imperceptibile până la foarte grave). În timp şi, cu tratamentul corect, ar trebui să observaţi îmbunătăţirile. Recitiţi jurnalul simptomelor şi priviţi din nou fotografiile atunci când sunteţi din nou deprimaţi şi reamintiţi-vă cât de departe aţi ajuns.

Dacă nu observaţi nici o îmbunătăţire în timp, ar trebui să consultaţi medicul pentru a investiga noi strategii de progres.

Want to read more?